TELEFON: 021.313.00.50/021.313.00.51/+40.372.37.46.91; |office@anc.edu.ro

Acte necesare cetățeni UE, SEE și din Confederația Elvețiană, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Republica Moldova

Acte necesare pentru recunoașterea documentelor din statele terțe

În vederea recunoașterii profesionale, persoanele care au dobândit certificate de formare profesională la furnizori de formare autorizați din cadrul UE, SEE și din Confederația Elvețiană, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Republica Moldova,  pot depune la Autoritatea Naţională pentru Calificări, denumită în continuare ANC, un dosar în format fizic la sediul instituţiei sau electronic pe adresa de e-mail oficială, care conţine următoarele documente (conform art. 4 alin. (1) lit. a-g din METODOLOGIA din 13 iunie 2024 privind recunoașterea certificatelor dobândite, după caz, în sistem formal, nonformal și informal la furnizori de formare profesională autorizați/acreditați sau în centre de evaluare a competențelor autorizate/acreditate și/sau în cadrul altor entități cu rol echivalent din afara României, aprobată prin ORDIN nr. 4.696 din 13 iunie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 26 iunie 2024.

  1. cerere, în limba română sau engleză, în conformitate cu modelul aprobat prin decizie a președintelui ANC și postat pe pagina oficială a instituției;
  2. documentul de identitate, în copie şi traducere legalizată în limba română;
  3. certificatul de naștere;
  4. certificatul de căsătorie/certificatul/hotărârea de divorț, dacă este cazul, copie şi traducere legalizată în limba română;
  5. documentul de formare profesională, în copie și traducere legalizată în limba română, după caz;
  6. suplimentul descriptiv, în cazul în care se eliberează de emitentul autorizat/acreditat;
  7. împuternicire GDPR , în conformitate cu modelul aprobat prin decizie a preşedintelui ANC şi postat pe pagina oficială a instituţiei;

În vederea recunoașterii profesionale, persoanele care au dobândit certificate de formare profesională la furnizori de formare autorizați din cadrul statelor terțe, în vederea accesului pe piața forței de muncă din România, pot depune la Autoritatea Naţională pentru Calificări, denumită în continuare ANC, un dosar în format fizic la sediul instituţiei sau electronic pe adresa de e-mail oficială, care conţine următoarele documente (conform art. 4 alin. (1) lit. a-g din METODOLOGIA din 13 iunie 2024 privind recunoașterea certificatelor dobândite, după caz, în sistem formal, nonformal și informal la furnizori de formare profesională autorizați/acreditați sau în centre de evaluare a competențelor autorizate/acreditate și/sau în cadrul altor entități cu rol echivalent din afara României, aprobată prin ORDIN nr. 4.696 din 13 iunie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 26 iunie 2024.

  1. cerere, în limba română, în conformitate cu modelul aprobat prin decizia președintelui ANC și postat pe pagina oficială a instituției;
  2. documentul de identitate, în copie şi traducere legalizată în limba română;
  3. certificatul de naștere, în copie şi traducere legalizată în limba română;
  4. certificatul de căsătorie/certificatul/hotărârea de divorț, dacă este cazul (numele actual al titularului nu coincide cu numele de pe certificat), copie şi traducere legalizată în limba română;
  5. certificatul de formare profesională, în copie și traducere legalizată în limba română, supralegalizat sau însoțit de Adeverința de autenticitate emisă de către autoritățile competente din țara de proveniență;
  6. suplimentul descriptiv, în cazul în care se eliberează de emitentul autorizat/acreditat, în copie şi traducere legalizată în limba română;
  7. împuternicire GDPR , ( completată de titular pentru persoana care efectuează demersul recunoașterii), în conformitate cu modelul aprobat prin decizie a preşedintelui ANC şi postat pe pagina oficială a instituţiei;